Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

Agricultorii moldoveni au participat la Târgul pentru Fermieri AGRALIM

Republica Moldova a participat cu un stand expozițional la Târgul pentru Fermieri AGRALIM din Iași. Din țara noastră aiu participat delegaţii ale Agenției de Intervenţie și Plăţi pentru Agricultură, Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova AGROinform şi Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova.

Târgul a fost organizat în perioada 18-21 septembrie, la ferma Ezăreni, staţiunea didactică a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iaşi, în comuna Miroslava, judeţul Iaşi.

La expoziția organizată pentru fermieri, dar și specialiști din domeniu, au participat peste 100 de companii, producători şi importatori de maşini şi utilaje agricole, echipamente zootehnice, inputuri, prestatori de servicii şi furnizori de soluţii complete pentru ferme, completată de o zonă de prezentare a loturilor agricole demonstrative şi demonstraţii cu maşini şi utilaje agricole.

„AGRALIM aduce în premieră în regiunea de Nord-Est un concept modern care răspunde nevoilor fermierilor cu activitate în sectorul vegetal şi sectorul zootehnic şi contribuie la dezvoltarea fermelor din regiune urmărind patru direcţii strategice: prezentarea de soluţii tehnice integrate pentru fermieri; oferirea de consultanţă tehnică şi financiară; oferirea de informaţii şi acces la rezultatele cercetării realizate de specialişti; evidenţierea excelenţei în agricultură, promovarea şi aprecierea activităţii desfăşurate de antreprenorii şi angajaţii din fermele din cele şase judeţe ale Moldovei”, au precizat organizatorii Târgului pentru Fermieri AGRALIM.


DINAMICA PREȚURI