În cadrul Programului de asistență în domeniul
reformelor Marea Britanie - Republica Moldova, au fost elaborate două culegeri
informaționale dedicate implementării prevederilor ce țin de Zona de Liber
Schimb Aprofundat și Cuprinzător ZLSAC / DCFTA, în format electronic,
destinate mediului de afaceri din Republica Moldova.
Guvernul Marii Britanii acordă asistenţă în
domeniul reformelor în Republica Moldova prin intermediul Fondului pentru Buna
Guvernare, astfel încât ţara să devină mai rezistentă la șocurile externe şi
interne, atât de natură politică, cât şi economică, şi va susține în continuare creșterea economică şi stabilitatea.
Programul de asistentă în domeniul reformelor Marea
Britanie - Republica Moldova a început în octombrie 2015 şi este coordonat de experți locali şi internaționali,
în strânsă colaborare cu Ambasada Marii Britanii la Chișinău.