Merele produse în Republica
Moldova au fost exportate în luna aprilie spre 18 destinații, transmite MOLDPRES
cu referire al Asociaţia Moldova Fruct.
Potrivit sursei citate,
producătorii au reușit să comercializeze în luna precedentă mai mult de 25 mii
tone de mere, comparativ cu 20 mii tone vândute în aceeași perioadă a anului trecut.
Fructele moldovenești au ajuns în
Federația Rusă, România, Armenia, Belarus, Arabia Saudită, Irak, Qatar,
Emiratele Arabe Unite etc. Se poartă discuții pe această dimensiune cu Egipt,
India și China.
Totodată, circa 10-12 mii tone au
fost consumate pe piața internă, iar o parte au fost transportate la procesare,
conform Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
În prezent, în stoc mai sunt
circa 45 mii tone de mere. „Important e că merele moldovenești de calitate sunt
solicitate, ceea ce inspiră încredere că până la apariția primelor fructe
proaspete din roada anului 2022, toate merele vor fi comercializate”, indică
ministerul de resort.
Sursa: MOLDPRES