În grupurile de socializare
specializate, au apărut recent mesaje de la comercianții exportatori care
manifestă interes în a cumpăra zmeură pentru congelare. Pregătirea pomuşoarelor pentru export va avea loc în regiunea de nord a Republicii Moldova și vor fi păstrate într-un
frigider industrial din satul Pocrovca, raionul Dondușeni.
Această localitate, dar și satele
din apropiere sunt cunoscute pe scară largă în țară ca fiind cea mai mare regiune
de producere a zmeurei. În cele mai bune sezoane de producţie, producătorii de
aici au exportat până la o mie de tone de zmeură. Livrările au fost efectuate
în principal pe piața rusă. Cu toate acestea, anul trecut, din cauza unei
primăveri relativ răcoroase și ploioase, precum și a începutului verii
asemănătoare, s-a înregistrat o scădere a recoltei de zmeură de calitate la export,
respectiv și a importului acesteia.
În acest an, condițiile meteo
până la jumătatea lunii mai au fost favorabile pentru dezvoltarea zmeurii și murelor.
Dacă se vor îndeplini prognozele conform cărora vara 2022 va fi una caldă
și uscată, atunci recolta de zmeură de pe plantațiile irigate din nordul
Moldovei poate fi una destul de bună. În orice caz, exportatorii tuturor tipurilor
de pomuşoare în 2022 vor fi nevoiţi să caute un înlocuitor al pieţei Federaţiei
Ruse.
Specialiștii Asociației „Pomușoarele
Moldovei” susţin că reprezentanții companiilor poloneze care congelează zmeură
s-au arătat interesaţi de achiziţionarea loturilor în cantităţi semnificative
de zmeură din Moldova. Ei prevăd dificultăți mari la achiziționarea de zmeură,
în special, de pe piața din Ucraina, de aceea consideră că zmeura moldovenească
este o alternativă.
Prețurile de achiziție nu au fost
încă stabilite. Cu toate acestea, având în vedere cerințele nu prea stricte
pentru calitatea zmeurei, precum și începutul târziu al vânzărilor, prețurile nu
vor fi foarte ridicate.
Anul trecut, cea mai mare parte a
producţiei de zmeură din Moldova a fost vândută la un preț angro de 30-35
lei/kg (1,6-1,9 USD/kg).
Sursa: EastFruit