Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

Legea zootehniei ar putea fi modificată de către autorităţi

Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul pentru modificarea Legii zootehniei, în vederea aducerii acesteia în conformitate cu legislația UE. Proiectul are drept scop de a stimula atragerea investițiilor în sectorul zootehnic, în special la construcția fermelor zootehnice și la procurarea animalelor de prăsilă. 

Astfel, vor fi create condiții pentru dezvoltarea durabilă a sectorului zootehnic, inclusiv creșterea productivității animalelor, sporirea calității și competitivității produselor de origine animală, promovarea mai facilă a acestora pe piețele internă și externă. 

Prevederile proiectului urmează să asigure conservarea fondului genetic al speciilor autohtone de animale, precum și organizarea și efectuarea controlului oficial în zootehnie. 

Autorii proiectului prevăd că în următorii 7-8 ani numărul firmelor zootehnice se va majora cu 50%, volumul de producție de origine animală – cu 40-50% într-o perioadă de 5 ani și se vor diminua prețurile la produsele de origine animală livrate către procesatori sau consumatorii finali. 

Proiectul de lege a fost elaborat de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Sursa: NOI.md

DINAMICA PREȚURI