În primul trimestru al anului
2022, exporturile Republicii Moldova către Emiratele Arabe Unite au crescut de
peste 5 ori față de aceeași perioadă a anului trecut și au ajuns la 1 milion de
dolari.
80% din totalul exporturilor din
această perioadă le reprezintă merele proaspete, circa 5 mii de tone.
„În primele trei luni ale acestui
an, am ajuns la exporturi de 1 milion de dolari, comparativ cu 184.000 de
dolari în aceeași perioadă a anului trecut. Dintre mărfurile exportate,
remarcăm fructele proaspete, în special merele, care au reprezentat circa 80%
din totalul exporturilor în primele trei luni ale acestui an. De asemenea, printre
produsele exportate se numără fructe uscate, semințe, unt, înghețată,
medicamente, orz, produse de panificație. Creșterea exporturilor se datorează
acțiunilor comune de promovare a produselor moldovenești atât la expozițiile
internaționale care se desfășoară anual în Emiratele Arabe Unite, cât și la
întâlniri cu distribuitori şi reprezentanţi ai lanțurilor de
supermarketuri”, a menţionat Ambasadorul Moldovei în Emiratele Arabe Unite.
După cum a fost deja menţionat de platforma EastFruit,
specialiștii companiilor comerciale din ţară îi sfătuiesc pe producătorii
agricoli să lucreze la creșterea calibrului merelor. În condiții dificile de
comercializare, doar producătorii care cultivă fructe de calibrul „Premium”,
respectiv de 70 mm sau mai mult vor avea șanse mai mari şi mai sigure de a-şi
vinde mărfa către exportatorii intermediari sau direct pe piețele externe. În
noul sezon, nu există speranțe prea mari pentru comercializarea merelor de
calibru mic în străinătate.
Sursa: AGROEXPERT