Se extinde de la 90 de zile, la
120 de zile termenul pentru care zilierii pot exercita activităţi pentru
același beneficiar (agent economic). O asemenea normă este valabilă și în
Uniunea Europeană.
De asemenea, se exclude obligația
zilierului de a se încadra în sistemul public de asigurări sociale obligatorii
pe bază de contract individual, încheiat cu Casa Națională de Asigurări Sociale,
dar și a obligației de a se încadra în sistemul asigurării obligatorii de
asistență medicală. Aceste două obligațiuni ar urma să revină angajatorului.
Totodată, este eliminat termenul
de o zi de lucru (opt ore) la stabilirea cuantumului remunerației orare.
Concomitent, va fi păstrat statutul de șomer al persoanei luate la evidență în
acest sens, dar care reușește totodată să desfășoare și activități de zilier.
Prin urmare, se aduc în câmpul
legalității raporturile de muncă dintre zilieri și angajatori, iar cel mai
important zilierii obțin dreptul ca munca desfășurată în această calitate să
fie luată în calcul la pensionare.
În vederea punerii în aplicare a
acestor prevederi, Parlamentul modifică Legea privind exercitarea unor
activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, Codul
fiscal, Legea cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea
de şomaj.
Deputații au votat în lectură
finală un proiect de lege care are drept scop îmbunătățirea cadrului legal al
activității necalificate cu caracter ocazional, desfășurate de zilieri. Inițiativa legislativă aparține deputatului
Vladimir Bolea, Președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară.
Sursa: AGROMEDIA