În primele 5 luni ale anului,
principalele piețe de desfacere pentru oleaginoasele din Republica Moldova au
fost România, Turcia și Bulgaria, pe seama lor revenind peste 90% din total.
Astfel, în primele cinci luni ale
acestui an, exportul de semințe de floarea soarelui a crescut de 1,5 ori ca
volum, trecând de 260.000 tone, iar împreună cu regiunea transnistreană a fost
de peste 283.000 de tone tone, arată date vamale.
Datorită prețului de export mai
mare cu circa 25% decât în aceeași perioadă a anului trecut, exporturile de
semințe de floarea soarelui au fost de circa 4,3 miliarde lei, de aproape 2,2
ori peste nivelul din ianuarie-mai 2021.
Valorile maxime ale exportului au
fost atinse în aprilie 2022, când cantitatea exportată a constituit 84.142
tone, ce reprezintă 30% din volumul exportat în primele 5 luni ale anului 2022.
În aceeași perioadă, exportul de
rapiță a crescut de 7 ori, ajungând la 14.000 tone, iar ca valoare a crescut de
10 ori, ajungând la circa 200 milioane lei.
Datele vamale relevă că
principalele piețe de desfacere pentru semințele de floarea soarelui au fost
România cu o cotă de 42,7%, Turcia – cu 27,6% și Bulgaria – cu 22%.
În același timp, 79% din rapiță a
fost exportată în România, iar aproape 21% – în Bulgaria.
Liderii la exportul de
floarea-soarelui din Moldova
Cel mai mare exportator de
semințe de floarea soarelui în 5 luni ale anului 2022 este compania Rusagro
Prim SRL, care a exportat circa 33.596 tone, ceea ce a reprezentat 12% din
total.
Prețul mediu de export cu care a
operat compania a constituit 13,35 lei/kg, un preț mai jos decât prețul mediu
înregistrat pentru această perioadă (de 15,15 lei).
Pe locul doi s-a poziționat
Agro-Nova Prim SRL cu 8%, urmată de Orom-Imexpo SRL – cu 7%, Rostan Plus SRL,
Cristi-Valg SRL și Biz-Agro SRL – cu câte 6%.
Printre exportatori importanți
mai sunt companii precum Vadalex-Agro, Limburg, Unicaps, Primul Continent,
Diazchim, Ancom-Agro SRL etc.
Companiile grupului Trans-Oil,
cel mai mare procesator din Republica Moldova, au exportat o cantitate mică de
semințe de floarea soarelui – doar aproximativ 2% din total.
Aceasta se explică prin faptul că
Trans-Oil procesează practic toată cantitatea de semințe colectată, compania
deținând circa 90% din capacitățile de procesare din Moldova.
Sursa: Mold-Street.com