Săptămâna
agroindustrială de la „Moldexpo” la ediția curentă își reiterează rolul
de instrument eficient pentru dezvoltarea afacerilor, renovarea parcului
de maşini agricole, consolidarea gospodăriilor de fermieri. Misiunea
evenimentului expozițional agrar este de a pune la dispoziția mediului
de afaceri o platformă unică de comunicare, capabilă să contribuie la
facilitarea relației producător-consumator, la identificarea unor noi
piețe de desfacere și soluții în condițiile de activitate, mereu în
transformare. Şi, nu în ultimul rând, expoziţiile servesc drept bază
excelentă pentru punerea în aplicare a Strategiei Naționale de
Dezvoltare Agricolă și Rurală 2023 – 2030.
Ediția anului 2023 întrunește
peste 200 de participanți din 5 țări: Republica Moldova, Austria,
Italia, România, Ucraina. Printre expozanți se regăsesc producători şi
dealeri de tehnică, instrumente, inventar și echipament pentru complexul
agroindustrial și pentru grădinărit, fermieri și gospodării țărănești
din republică, precum și institute de cercetări, experţi, reprezentanţi
ai structurilor de stat, ai companiilor de asigurări, băncilor
comerciale, organizațiilor financiare, proiecte internaționale pentru
dezvoltarea agriculturii etc.
Expoziţia MOLDAGROTECH este
prima și unica din Republica Moldova agreată de UFI (Asociaţia Mondială
a Industriei de Expoziţii) şi EURASCO (Asociaţia Organizatorilor de
Târguri Agricole din Europa), ceea ce demonstrează conformitatea
acesteia standardelor internaţonale. În mod constant, numărul mare de
participanţi şi, implicit, expozanţi străini, denotă interesul major
pentru eveniment ca fiind singura platformă în Republica Moldova, unde
tradiţiile agrare se împletesc organic cu soluţiile inovative.
Pe toate
secţiunile expoziţiei vor fi prezentate noutăți. Vor fi demonstrate în
funcțiune combine, tractoare, alte maşini şi echipamente pentru
mecanizarea agriculturii, cu cea mai diferită destinaţie. Modele noi de
maşini agricole de clasa premium de la cei mai mari producători din lume
vor prezenta companiile “AgroProfi” S.R.L., "Agro Mester HD" S.R.L.,
S.C."Agrodor-Succes" S.R.L., ATC-Agrotehcomerţ S.A., I.M. "Elit-Tehnica"
S.R.L. Producătorul local “Agromașina” S.A. va oferta, tradițional,
masini si itilaje agricole pentru lucrări în vii, livezi, alte culturi
de câmp. O gamă largă de componente pentru tehnica agricolă, precum și
servicii de întreținere propun "Agropiese TGR Grup" S.R.L. "Diaztech"
S.R.L. "Vadalex-Agro" S.R.L.
De un interes
sporit se bucură minitehnica – o soluție optima pentru fermierii mici
și gospodăriile rurale. Oferta expozițională include sisteme de
alimentare cu apă şi de irigare în agricultură, maşini de îmbunătăţiri
funciare, fertilizanți şi produse de protecţie a plantelor, echipamente
pentru industria alimentară, utilaje pentru producţia de furaje. Ceva
mai nou, în oferta expoziției se regăsesc tehnologiile de economisire a
energiei – de o actualitate deosebită în condițiile de scumpire a
resurselor energetice. Printre noile tendințe, care se afirmă insistent,
este și digitalizarea agriculturii, căreia îi va fi dedicată o zi
specială în cadrul expoziției.
În pofida unui an afectat de secetă și alte calamități naturale, expoziția-târg FARMER
bucură cu produse agricole sau procesate din gospodăriile fermierilor.
Un eșantion însemnat de participanți ai expoziției ofertează tehnologii,
utilaje, produse, materiale și servicii pentru o activitate eficientă a
businessului agrar. În standuri vor fi expuse nutrețuri combinate,
medicamente veterinare, preparatele utilizate în zootehnie. Sunt la mare
căutare îngrăşămintele – foarte importante pentru dezvoltarea și
sporirea productivității culturilor agricole. Instituţiile ştiinţifice
specializate, printre care I.F. Porumbeni, ICCC "Selecția", altele, vor
promova tehnologii noi, menite să sporească eficienţa proceselor de
cultivare, păstrare şi prelucrare a produselor agricole. Instituțiile
bancare și de finanțare promovează oferte speciale de creditare,
împrumuturi etc. Tot mai mult iau amploare asigurările în agricultură,
acest serviciu fiind propus la expoziție la condiții avantajoase.
La târgul “Toamnă de Aur”
vizitatorii vor putea achiziționa direct de la producătorii locali
legume, fructe, inclusiv de pădure, miere și produse apicole etc. Un
segment însemnat ocupă materialul săditor: puieți, flori, semințe, bulbi
etc., care se bucură de mare popularitate în rândul vizitatorilor.
Sursa: moldexpo.md